Gând de eternitate…

Sunt veşnic doar azi…

de Mihai Căulea               

Îmi dorec să fiu ceva… Să ajung ceva…

Îmi doresc să fiu un abis în vârful celui mai înalt  munte,

să fiu ceva ce nu s-a mai întâlnit niciodată.

Îmi doresc să mă agăţ de norii de langă mine atunci când sunt într-o cădere liberă.

Îmi doresc să fiu special… Să văd totul altfel decât il văd ceilalţi…

Îmi doresc să pot zbura alături de cârduri de cocori sau …

să privesc apusul prin ochii unui pelican ce asteaptă retras amurgul printre trestii vara.

Îmi doresc să fiu frunza celui mai bătrân stejar ca să ştiu că am fost ultima suflare a unui complex mult mai mare decât mine…

Imi doresc să fiu un strop de vopsea, să stiu ca am dat culoare, împreună cu alţii, unei întregi clădiri. 

Îmi doresc să fiu o picatură din ploaie şi să-nfloresc o floare cât de mică decât să mă evapor în deşert.

Îmi doresc să fiu mereu altfel decât ceea ce sunt acum şi să mă conserv în întuneric cu gândul că voi zâmbi mai mult după ce voi da jos capacul de deasupra ce mi-a cernut ţărână…

Şi totuşi… împofida ETERNULUI…

 deşi de-a lungul timpului mă sculptez, … mă retuşez, …mă „îndrept” sau mă conturez propriilor principii

ca să ajung la perfecţiune ori apogeu,  până ajung un nimic pentru că bătrâneţea m-a făcut inutil. (asemenea unui creion.) …îmi dau seama că am trăit degeaba ca om pentru că am vieţuit ca-n turmă alături de alţii,  fără un scop anume…

 

4 Răspunsuri

  1. „Orice ai face in viata este nesemnificativ, important este sa faci ceva.”(Gandhi)

  2. esti special, vazand universul prin proprii ochi. Si cum nu exista o viziune identica cu a ta, gandesti diferit de restul lumii…:) nascut din univers, omul rupe o bucatik din intreaga natura: poti fii card de pasari visand, abisul acelui munte…poti fii cine vrei tu! doar viseaza….o simpla imagine iti starneste fantezia si traiesti hranindu-te din iluzia a cea ce urmeaza sa faci. Doar suntem oameni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: